sâmbătă, 15 septembrie 2012

TVD:Season 4 Spoilers

SURSA!!!

Jeremy & Matt şi consecinţele acestuia asupra Elenei.
“Cred că cea mai mare tragedie este că cei doi au complotat împreună pentru a o scoate pe Elena din oraş, pentru propria-i siguranţă. Iar faptul că Matt a fost pe pod cu Elena ,la momentul şi locul (ne)potrivite ce a avut ca rezultat transformarea Elenei în singurul lucru care nu voia să fie-vampir-,va fi o povară grea de purtat, peste care va reuşi să treacă foarte greu. Cât despre Jeremy,care nu voia ca surioara lui să treacă prin asta va avea o reacţie foarte violentă în potriva Rebekai.Cum se vor sfârşi toate astea?”



Il vom revedea pe Alaric!
“Atâta timp cât Jeremy poate vedea fantome şi Alaric se află undeva ,acolo,există o şansă”. A spus Julie.” Momentul de la finalul sezonului ,când a apărut Alaric ca fantomă a încălcat orice regulă,dar nu îmi pasă. Pentru noi a fost mult mai important săîi dăm lui Alaric şansa săîşi i la revedere, să spună “Da,am fost tipul rău în ultimele episoade”, în stilul lui propriu,de mentor




Kat Graham: Despre Bonnie
“ Clar în acest sezon s-a văzut o schimbare în Bonnie.Dar cred căîn sezonul patru micuţa vrăjitoare[Râde] ne va uimi: va fi o Bonnie mai puternică,plină de surprize şi poate…. Oamenii se tot plâng că este bună,credeam că asta vor-o Bonnie cu o aură de sfântă. Se pare că nu,poate şi partea întunecată va ieşi la suprafaţă în sezonul patru.Să vedem dacă puteţi face faţă[Râde].



Nina Dobrev:Despre noua Elena.
“Sezonul patru va fi o adevărată provocare pentru mine,deoarece acum joc două roluri de vampir,nu numai unul. Înainte era uşor,deoarece Elena era om iar Katherine vampir,foarte diferite,dar acum că şi Elena va fi vampir…..[Râde] cred că va fi destul de dificil. Elena se va lupta foarte mult să îşi păstreze umanitatea.Până acum,faptul că era un om înconjurat de supranatural era destul de dificil, dar o eternitate în care să trăiască ….fiind vampir…..va fi şi mai dificil. De aceea îmi va fi destul de greu să îi păstrez această fragilitate, ceea ce o diferenţiază de Katherine.”




O posibilă reîmpăcare între Caroline şi Matt.
Deşi la momentul actual ,Caroline este complet îndrăgostită de Tyler,după ce a re-văzut momentele cu Mat şi Caroline din sezonul I, Julie Plec a mărturisit “Cred că Matt şi Caroline, pe termen lung, vor avea un alt moment al lor”. 




Îl vom cunoaşte şi pe tatăl lui Bonnie.
“Este timpul!” a spus Plec atunci când a fost întrebată despre tatăl lui Bonnie. “ Va fi un an al schimbărilor. Anul în care se termină liceul şi vom avea destul de explorat vieţile caracterelor




Evoluţia lui Damon va continua.
“După ce am revăzut o scenă din sezonul I ,episodul “162 de lumânări” mi-am dat seama că Damon a evoluat mult.Aşa şi este,mai ales,dacăţineţi minte ,că a fost tipul rău la început, dar doar ascundea multă dragoste şi emoţie. Toate caracterele ,inclusiv fratele său au asistat la evoluţia acestuia ca persoanăşi el chiar a făcut nişte lucruri destul de …să le numim răutăcioase, dar toate au fost în numele dragostei, suferinţei, abandonului ,supravieţuirii şi familiei. El va continua să evolueze şi sentimentele Elenei pentru el vor face la fel.

SURSA!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu